Centrul de Studii Japoneze al ASE a primit în data de 8 decembrie 2024 vizita delegației Biroului Japan Foundation din Budapesta, instituție care coordonează educația de limbă japoneză din România. D-na Mami Fujii, director al Biroului, și dl. Yasuhiro Yashima, coordonator principal pe probleme de limbă japoneză, s-au întâlnit cu lect. dr. Magdalena Ciubăncan, directorul Centrului de Studii Japoneze ASE.
În cele aproape trei ore de discuții, a fost analizată situația educației de limbă japoneză din România din multiple perspective și s-au identificat modalități de dezvoltare a acesteia în contextul actual.